Post Scriptum 2

– Îți multumesc pentru flori , mai ești supărat ?

– Nu ! Niciodată nu pot fi supărat pe tine . Te iubesc , o strig în fața lumii întregi. Nu simți cît de mult te iubesc ?

Ce nevoie am de tine ?

Uite , de când ai plecat ,nu mai eram om , nu mai puteam face nimic. Simțeam că înebunesc dacă nu vii…

– Drăguțule, drăguțule , atunci de ce nu ești deschis cu mine ?

De ce te temi de mine ?

De ce nu-mi spui drept ?

De ce fugi ?

De ce te ascunzi ?

– Știu și eu ? Omul e un țesut de contradicții și absurd.

– Și când iubește ?

– Mai ales .

– Atunci eu de ce sunt altfel ?

De ce nu-ți ascund nimic…decât dragostea me?

– Mi-o ascunzi ?
– Uneori…

– Unică , tu draga mea , ești unică.

– Unică ? Adica singură?

– Nu , dragă , doi . Suntem doi , alături , împreună , strânși și striviți într-aceeași mână dulce.

– N-ai răcit cumva ?

– Nu . Nu te speria. Am fost de câteva ori afară cu capul gol , și stranut. Nu-i nimic.

– Ai fost afară ? Cu capul gol ?
-Da , pentru tine . De unde știi tu când îți ascund ceva ?

– Cum să nu știu când trăiesc numai în tine ?

Leave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *